Postări

Se afișează postări din aprilie, 2014

Primăvara ei târzie

Imagine
  Primăvara ei e pe drum. Ea,crezând că întârzie... O zăreşte în depărtare. O priveşte cu plăcere cum înaintează agale... În ochii ei se poate vedea licărul stins, care va fi aprins odată cu venirea ei, a primăverii. Zâmbetul ei trădează dezamăgire şi, totodată, dorința de-a zâmbi din nou, mai larg şi mai cu viață. Dorința era speranță iar speranța aşteptare. Nu, aşteptarea ei nu va fi în zadar!     Va întâmpina cu drag primăvara, atunci când aceasta îi va bate în poartă.   Vine împiedicându-se. Se loveşte în bătaia vântului. Ploaia cade peste ea, dar continuă să meargă. Cerul înnorat îi îngreuiază mersul, dar soarele-i aşezat pe chip o face să se desfăşoare strălucind.    Ea vine cu splendoare. Primăvara ei vine. Primăvara ei e aproape. Iar ea o aşteaptă cu brațele sufletului deschise. Da, o aşteaptă!