Alb și negru

-

     Alb,negru.O coală de hârtie,un stilou. Viața ni se pune în față precum o coală albă și curată.Stiloul ne simbolizează pe noi... tot ceea ce am scris până acum ne-a adus unde suntem. Suntem suma deciziilor luate în trecut. Bune sau rele,făcute cu pași hotărâți sau mai puțin.
   Noi,uneori scriem rapid, ca nu cumva să ne scape vreun moment de fericire. Dat fiind faptul că fericirea e atât de rară și efimeră. Alteori, ni se usucă penița, simțind că nu mai putem continua,nu mai vrem. Atunci totul devine sec.Viața însăși... lipsindu-i culoarea în obraji. Începem să o vedem doar în alb și negru, ca și când ne-am pune o mască special pentru asta. Ajungem să ne întrebăm atunci care e adevăratul sens al vieții și rostul nostru în ea.
   Viața în nonculori ne arată o altă față. E tristă, plânsă, melancolică dar este și de folos. Ea, scoate tainele ascunse din străfundul sufletului nostru. Ne sensibilizează privirile doar recapitulând-o și lacrimi încep să curgă. Ea, ne conștientizează de ceea ce am strâns în noi... emoții, stări, sentimente, răni, trăiri și amintiri. Unele la fel de vii ca în momentul producerii, rămase intacte de necruțătoarea scurgere a timpului iar altele șterse, presărate cu praful uitării și lăsate în umbră. Gustând din alb și negru, ne readuce la viață atunci când simțim că începem să murim.
  Uitându-ne în clepsidra timpului ne vedem mai clar imaginea formată. Acolo suntem noi și bucăți din viața noastră. După ce ne dăm seama de câștig, un surâs ni se așează stingher în colțul gurii. Am reușit să ne regăsim în alb și negru. Acum depinde de noi cum alegem să ne scriem viața în continuare. Fiind inteligibilă sau pierdută în nonsens. Scriind frumos sau urât. Lăsând amintiri plăcute sau răni în urma noastră.
De aceea, trebuie avut grijă de stilou şi ce lăsăm întipărit cu el în cartea vieții, căci în viață nu există repetiție.
Ce e scris, rămâne scris.

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de Kafka către Felice

-
Imagine
„ O dată mi-ai scris că voiai să stai lângă mine în timp ce scriu; gândește-te doar că n-aş mai putea scrie (nici altminteri nu prea sunt în stare), dar atunci n-aş mai putea scrie deloc. [...]  Nu poți fi niciodată îndeajuns de singur când scrii, din cauza asta nu poate fi niciodată destulă tăcere în jurul tău când scrii, noaptea este încă prea puțin noapte. Din cauza asta nu poate fi niciodată destul timp la dispoziție, căci drumurile sunt lungi şi te rătăceşti uşor, uneori te cuprinde spaima şi, fără nici o constrângere şi ispită, îți vine dorința să fugi îndărăt (o dorință întotdeauna greu pedepsită mai târziu), ca atunci când ai primit pe neaşteptate un sărut de pe gura cea mai iubită! ”                                                                                                                           Kafka către Felice
Citiți mai multe

Te-am căutat

-
Imagine
  Te-am căutat îndelung în brațe străine și în priviri pierdute de praful timpului ce s-a așternut pe drumul meu acum. A fost o licărire, un surâs și un suspin ce credeam a fi mai mult, dar totul și-a pierdut strălucirea ce părea să o aibă. Te-am ascultat în alte voci peste care acum s-a așezat tăcere de mormânt. Am zidit un pod ce s-a sfărâmat bucată cu bucată, dar din care au mai rămas doar rămășițe... iluzii frânte și vagi amintiri. A fost un timp, o tăcere și-o lacrimă prelinsă pe obraz. Până când ai apărut tu - omul inimii mele – și ai pictat cerul vieții mele în culorile curcubeului. Cu o ușoară urmă de teamă, a încolțit speranța în suflete îndepărtate. Cuvinte, fotografii și dorințe agățate într-un pom al visurilor au devenit în timp împliniri și amintiri prețioase, ce le păstrez cu scumpătate în cufărul amintirilor inimii mele. O mână într-o altă mână. Un drum pășind împreună. Un țel în fața noastră. Drumul fiind pe alocuri cu pietre și gropi presărat, făcându-n
Citiți mai multe

Prin harul Lui trăiesc

-
Imagine
Mă trezesc dimineața, mă ridic din pat și deschid fereastra camerei. O adiere proaspătă și dătătoare de viață pătrunde prin perdeaua subțire. E o nouă zi. Harul e reînoit peste viața mea. În minte îmi vine: „Harul Meu îţi este de ajuns.” Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”  2 Corinteni 12:9 Da, recunosc Dumnezeul meu. Totul e har. Suflarea din mine, bătaia inimii ce-o port și simt în piept. Clipa dată, ziua de azi în care am pășit, darul de a trăi, de a vedea minunea Lui aici aproape și de a simți privirea Lui plină de dragoste îndreptată spre ființa mea nevrednică. El mă iubește! M-a iubit de la început și a continuat să mă iubească, chiar dacă eu uneori m-am revoltat și am crezut că Lui nu îi mai pasă de mine, că m-a uitat. Oh, dar cât de mult mă înșelasem! Dumnezeu fusese mereu acolo. Chiar în pustiul vieții mele, El era acolo. Obosită de lungul drum nu-l vedeam, dar prin puterea Lui înaintam. El îmi dădea
Citiți mai multe