De toamnă

-

Nu-ți mai simt lipsa. M-am înconjurat de toamnă. De frunzele ei încă verzi, de cele gălbui ce stau să cadă, de cele uscate duse încoace și-ncolo în voia vântului. De copacii ei. Toamna, îmi încântă ochii ori de câte ori o privesc.
Mi-am lăsat trupul firav să-mi fie cuprins de razele strălucitoare ale soarelui. Atingerea lor pură mă încălzește și asta îmi e de ajuns.
Mă înviorez de fiecare dată când trag adânc în piept aerul rece de toamnă și mă simt mai plină de viață, cu o dorință aprinsă de-a merge înainte cu pași statornici spre viitorul incert. Și simt cum mai mult optimism izvorăște din mine, revărsându-mi-se pe chip într-un zâmbet larg ce nu poate fi șters de nimeni și nimic. Simt libertate și tăria că sunt capabilă de a face orice. Forțe nebănuite până acum îmi inundă ființa, știind că prin ele voi înfrunta tot ce va sta să vină.
Nu, nu vreau să înțelegi greșit! Nu ești substitutul tăriei mele lăuntrice, ci doar al toamnei. Azi, pierzându-mă în farmecul îmbrățișării ei, m-am regăsit eu, cea puternică.

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare de Kafka către Felice

-
Imagine
„ O dată mi-ai scris că voiai să stai lângă mine în timp ce scriu; gândește-te doar că n-aş mai putea scrie (nici altminteri nu prea sunt în stare), dar atunci n-aş mai putea scrie deloc. [...]  Nu poți fi niciodată îndeajuns de singur când scrii, din cauza asta nu poate fi niciodată destulă tăcere în jurul tău când scrii, noaptea este încă prea puțin noapte. Din cauza asta nu poate fi niciodată destul timp la dispoziție, căci drumurile sunt lungi şi te rătăceşti uşor, uneori te cuprinde spaima şi, fără nici o constrângere şi ispită, îți vine dorința să fugi îndărăt (o dorință întotdeauna greu pedepsită mai târziu), ca atunci când ai primit pe neaşteptate un sărut de pe gura cea mai iubită! ”                                                                                                                           Kafka către Felice
Citiți mai multe

Te-am căutat

-
Imagine
  Te-am căutat îndelung în brațe străine și în priviri pierdute de praful timpului ce s-a așternut pe drumul meu acum. A fost o licărire, un surâs și un suspin ce credeam a fi mai mult, dar totul și-a pierdut strălucirea ce părea să o aibă. Te-am ascultat în alte voci peste care acum s-a așezat tăcere de mormânt. Am zidit un pod ce s-a sfărâmat bucată cu bucată, dar din care au mai rămas doar rămășițe... iluzii frânte și vagi amintiri. A fost un timp, o tăcere și-o lacrimă prelinsă pe obraz. Până când ai apărut tu - omul inimii mele – și ai pictat cerul vieții mele în culorile curcubeului. Cu o ușoară urmă de teamă, a încolțit speranța în suflete îndepărtate. Cuvinte, fotografii și dorințe agățate într-un pom al visurilor au devenit în timp împliniri și amintiri prețioase, ce le păstrez cu scumpătate în cufărul amintirilor inimii mele. O mână într-o altă mână. Un drum pășind împreună. Un țel în fața noastră. Drumul fiind pe alocuri cu pietre și gropi presărat, făcându-n
Citiți mai multe

Prin harul Lui trăiesc

-
Imagine
Mă trezesc dimineața, mă ridic din pat și deschid fereastra camerei. O adiere proaspătă și dătătoare de viață pătrunde prin perdeaua subțire. E o nouă zi. Harul e reînoit peste viața mea. În minte îmi vine: „Harul Meu îţi este de ajuns.” Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”  2 Corinteni 12:9 Da, recunosc Dumnezeul meu. Totul e har. Suflarea din mine, bătaia inimii ce-o port și simt în piept. Clipa dată, ziua de azi în care am pășit, darul de a trăi, de a vedea minunea Lui aici aproape și de a simți privirea Lui plină de dragoste îndreptată spre ființa mea nevrednică. El mă iubește! M-a iubit de la început și a continuat să mă iubească, chiar dacă eu uneori m-am revoltat și am crezut că Lui nu îi mai pasă de mine, că m-a uitat. Oh, dar cât de mult mă înșelasem! Dumnezeu fusese mereu acolo. Chiar în pustiul vieții mele, El era acolo. Obosită de lungul drum nu-l vedeam, dar prin puterea Lui înaintam. El îmi dădea
Citiți mai multe