Sfârșit și pace

Am ajuns. Am ajuns la o adică. La capăt de drum și de puteri. Mă opresc din alergătura asta nebună în care lumea se găsește, iar eu mă pierd. Închid ochii și fac liniște în mine. Nu mai văd nimic. În schimb îmi aud puternic bătăile inimii. Aștept. Încep să se liniștească. Trebuie să fac pace cu mine. Cu oamenii din trecut. Chiar și atunci când inimii îi e greu să accepte ceea ce mintea are deja cunoștință. Chiar și atunci. Tu fă pace! Nu lăsa loc în mintea ta gândurilor negre! Tu să alegi mereu albul. Iartă, chiar dacă ți s-a greșit! Adu-ți aminte că și ție ți s-a iertat. Arată în continuare bunătate! Chiar dacă ți s-a răspuns cu răutate. Lasă trecutul acolo unde îi e locul! Nu-l mai răscoli! Mergi prin prezent cu bucurie, căci asta e tot ce ai acum! Nu-ți uita visurile! Adună-ți forțele! Înflăcărează-ți viziunea! Mergi înainte cu curaj pentru că tu vrei și tu poți!

Împacă-te cu trecutul! Cu sfârșitul. Cu cei care au ales să plece din viața ta la un moment dat. Acceptă amintirea lui! Ia o tăbliță pe care scrie ”Pace” și așează-o peste el. Iar în prezent tu să faci pace!

După o clipă îndelungată deschid ochii. Privesc în sus. De acolo a venit și s-a așternut pacea peste sufletul meu. Acum răsuflu ușurată. Bătăile inimii au revenit la normal. Îmi iau și continui drumul încet, dar sigur.

Pare ușor ca totul să se fi petrecut într-o clipeală de ochi, dar în această clipeală mi s-a zbătut ființa îndelung. Odată cu deschiderea ochilor declar încheiată această bătalie. Declar sfârșit și pace.