Șir de cuvinte

Vino iubire cu parfum de ani tineri. Vino și îmbie-mă la visare! Vino și rămâi la mine. Și azi. Și mâine. Și oricând. Nu-mi doresc să mai pleci nicicând.  Să fiu doar eu cu tine. Să fim doar noi. Vino și asigură-mă că timpul nu va fi un obstacol pentru noi. Că vom trece prin el, la fel de tineri ca în prima clipă. Iar iubirea noastră să devină veșnică. Să mă pierd sub cerul înstelat. Să simt că nu mai ating pămantul, ci doar plutesc. Să mă pierd și doar la tine în brațe să mă găsesc. Iubirea. Ne-o dorim și la fel de mult avem nevoie de ea. Poate  dorința s-a trezit din nevoia stăruitoare ce bate la ușa inimii... 

Tu. Eu. Ai fost și am fost. Ai fost începutul meu timid. Ai fost o tresărire în mine.  Ai fost gândul cu care adormeam și mă trezeam.  Ai fost dorul surd din noapte. Ai fost soarele strălucitor de dimineață.  Ai fost lumina din ochii mei. Ai fost zâmbetul ce-l purtam pe chip. Ai fost aripile cu care zburam. Ai fost bucurie. Ai fost și nostalgie. Ai fost timp în adierea vântului. Ai fost vocea ce mă liniștea. Ai fost bătaia inimii. Ai fost îmbrățișarea caldă. Ai fost acel frumos.  Ai fost adânc săpat în mine.  Ai fost totul. Ai fost și sfârșitul nevrut. Ai fost... Te-am cuprins cu gândul, când mi-ai fost departe. Te-am atins în vis. Te-am sărutat cu privirea, când mi-ai fost aproape. Iar... cu inima te-am plâns, când nu mi-ai mai fost.  Mi-ai fost și nu-mi mai ești. Rămâi în amintirea unui fost. Singurului fost.

  În starea asta pustie te văd mai departe ca oricând. Secătuită de puteri și fără vlagă, speranța într-un apropiat frumos a fost dusă undeva departe. Poate, tot acolo în locul unde ești și tu. Poate, vă veți întâlni pe drum și veți veni împreună.  Simt că vor trece singuratice răsărituri și apusuri până ne vom întrezări privirile. Până să văd licărul sclipitor din ochii tăi ce mă va îndeamna să-ți răspund la fel, știind că ceva în pieptul tău s-a aprins. Acel ceva... Și-apoi vei face parte din viața mea completându-mă. Și vom fi doi, un întreg.  Da, vor trece zile nenumărate în rutina mea amalgamă. Dar nici o zi nu va trece fără să-mi înalț gândul la tine. Vrând să te prind cumva. Oh, dacă ai fi fost o umbră măcar, să ai contur. Poate te-aș fi recunoscut în mulțimea de oameni ce se perindă prin fața mea dorindu-și a fi tu. Dar printre ei, nu ești de zărit și nici nu ești o umbră. Ci doar un străin pentru lumea mea. Dar unde ești, străine? Aproape sau departe? Până atunci ești m