El, un străin
În starea asta pustie te
văd mai departe ca oricând. Secătuită de puteri și fără vlagă, speranța într-un
apropiat frumos a fost dusă undeva departe. Poate, tot acolo în locul unde ești
și tu. Poate, vă veți întâlni pe drum și veți veni împreună. Simt că vor trece singuratice
răsărituri și apusuri până ne vom întrezări privirile. Până să văd licărul
sclipitor din ochii tăi ce mă va îndeamna să-ți răspund la fel, știind că ceva
în pieptul tău s-a aprins. Acel ceva... Și-apoi vei face parte din viața mea
completându-mă. Și vom fi doi, un întreg. Da, vor trece
zile nenumărate în rutina mea amalgamă. Dar nici o zi nu va trece fără
să-mi înalț gândul la tine. Vrând să te prind cumva. Oh, dacă ai fi fost o
umbră măcar, să ai contur. Poate te-aș fi recunoscut în mulțimea de oameni ce
se perindă prin fața mea dorindu-și a fi tu. Dar printre ei, nu ești de zărit
și nici nu ești o umbră. Ci doar un străin pentru lumea mea. Dar unde
ești, străine? Aproape sau departe? Până atunci ești melancolia mea.
Și simt că trebuie să
renunț la numărătoarea inversă din mintea mea și să încep o numărătoare
normală. Una mai logică, care să dea mai mult sens. Îmi imaginez drumul pe
care îl mai ai de parcurs în găsirea mea ca fiind unul bătut de-un vânt uscat
și poate pe alocuri cu câte-un colț de soare scăpat. Stai liniștit, nici drumul
așteptării mele nu-i prea ușor. Să aștepți întotdeauna e greu. E un sacrificiu
scump, ce ajunge să doară la un moment dat... când simți că nu-i mai vezi
capătul și te adâncești în nemărginita singurătate. Și-ai
vrea parcă să dai deodată de pământ cu ea. Să se împrăștie. Să scapi. Să uiți
de ea. Dar nu! Nu poate. A înaintat atât în așteptare, încât nu mai poate da
înapoi. Vede clar că drumul de întoarcere e mai lung decât ce-i stă în față. A
fost doar o șoaptă nebună rătăcită aievea. La ce să-i dea importanță?
Dar, știi ce? Poate ți-e
drumul presărat cu kilometri mulți în timp... dar, nici eu nu-mi mai
doresc să ajungi devreme. Și nici la timp. Întârzie! Surprinde-mă! Vino când
vrei! Vino când poți! Dar nu oricum. Nu mă voi supăra. Pe atunci voi fi deja
obișnuită cu gustul amorțit al așteptării. Atunci, va trebui să mă reînvii... O
privire citind profund în mine și o atingere de mână îmi vor fi de ajuns pentru
a mă readuce la viață, trezindu-mă din așteptare și punându-i capăt.
În fond nu știu ce m-a
făcut, să-mi văd orizontul vieții diferit. Diferit de cum îl vedeam până acum.
Prea multe adunate. Prea de toate... și asta mă schimbă în fața lucrurilor și
felul de a le vedea.
Dar eu voi fi aceiași,
găsind răbdare acolo unde crezând că nu-i, pentru a face față așteptarii sau
măcar a mă complace în ea. Și-o să fiu pregătită să-ți deschid.
Iar tu, mă vei găsi
într-o zi...
Atunci, vei lăsa haina
străinului afară când îmi vei intra pe ușa inimii.
pentru el
