Șir de cuvinte

Am ajuns. Am ajuns la o adică. La capăt de drum și de puteri. Mă opresc din alergătura asta nebună în care lumea se găsește, iar eu mă pierd. Închid ochii și fac liniște în mine. Nu mai văd nimic. În schimb îmi aud puternic bătăile inimii. Aștept. Încep să se liniștească. Trebuie să fac pace cu mine. Cu oamenii din trecut. Chiar și atunci când inimii îi e greu să accepte ceea ce mintea are deja cunoștință. Chiar și atunci. Tu fă pace! Nu lăsa loc în mintea ta gândurilor negre! Tu să alegi mereu albul. Iartă, chiar dacă ți s-a greșit! Adu-ți aminte că și ție ți s-a iertat. Arată în continuare bunătate! Chiar dacă ți s-a răspuns cu răutate. Lasă trecutul acolo unde îi e locul! Nu-l mai răscoli! Mergi prin prezent cu bucurie, căci asta e tot ce ai acum! Nu-ți uita visurile! Adună-ți forțele!  Înflăcărează-ți viziunea! Mergi înainte cu curaj pentru că tu vrei și tu poți! Împacă -te cu trecutul! Cu sfârșitul. Cu cei care au ales să plece din viața ta la un moment dat. Acceptă amintirea

Nu-ți mai simt lipsa. M-am înconjurat de toamnă. De frunzele ei încă verzi, de cele gălbui ce stau să cadă, de cele uscate duse încoace și-ncolo în voia vântului. De copacii ei. Toamna, îmi încântă ochii ori de câte ori o privesc. Mi-am lăsat trupul firav să-mi fie cuprins de razele strălucitoare ale soarelui. Atingerea lor pură mă încălzește și asta îmi e de ajuns. Mă înviorez de fiecare dată când trag adânc în piept aerul rece de toamnă și mă simt mai plină de viață, cu o dorință aprinsă de-a merge înainte cu pași statornici spre viitorul incert. Și simt cum mai mult optimism izvorăște din mine, revărsându-mi-se pe chip într-un zâmbet larg ce nu poate fi șters de nimeni și nimic. Simt libertate și tăria că sunt capabilă de a face orice. Forțe nebănuite până acum îmi inundă ființa, știind că prin ele voi înfrunta tot ce va sta să vină. Nu, nu vreau să înțelegi greșit! Nu ești substitutul tăriei mele lăuntrice, ci doar al toamnei. Azi, pierzându-mă în farmecul îmbrățișării ei

O, primăvară tu-mi vii și cu melancolii. Fă, dar ca dorul lor să izbucnească în flori. Iar tu, alesule,  să-mi faci din ele o cunună. Cu tandrețea sufletului tău să mi-o așezi pe cap. Atunci inima-mi îți va zâmbi. Fericit, te vei vedea în lacrimile mele de bucurie. Apoi îmi vei răspunde c-un sărut la această așteptare. Eu sunt aici.