Șir de cuvinte

Ce frumoasă ești toamnă, îmbrăcată în culorile tale calde ce îmi captivează privirea și nu mă mai satur să te privesc. Ce friguroasă ești toamnă, de-mi faci trupul să se scuture de frig, iar zilele și nopțile-s tot mai reci. Ce rodnică ești toamnă, când culegem bogatul rod al pământului și ne încarci mâinile și inimile cu recunoștință. Ce ploioasă ești toamnă, când dimineața mă întâmpini cu stropi de ploaie în geam și nu contenești să te mai oprești ore sau zile întregi. Ce luminoasă ești toamnă, când soarele caută a-și răspândi razele mângâietoare pe chipuri înăsprite de neiubire. Ce nostalgică ești toamnă, când toate dorurile-n mine încep să crească, să tânjească, să năzuiască. Ce trecătoare ești toamnă, cu fiecare frunză îngălbenită de timp ce se desprinde ușor de pe ramurile copacilor ce rămân tot mai goale, tu treci. Ce frumoasă ești toamnă! Ce Creator frumos ai toamnă!

  Când viața îți dă noi oportunități, sunt de părere că trebuie să le iei ca pe niște profesori de la care poți învăța.   Cu dorința de a cunoaște o altă ”lume” și puțina cunoștință despre aceasta a început săptămâna mea de practică într-un centru de persoane cu dizabilități. Nu pot spune că nu m-au încercat sentimente de teamă și de neliniște de necunoscut, dar l-am pus pe Dumnezeu protecție peste mine, pentru că nu aveam de unde să știu cu ce se confruntă acei oameni. Și așa am mers la ei...   Primul contact cu unul dintre ei nu pot să-l uit, când m-a văzut, s-a îndreptat înspre mine aproape la 10 cm și cu o voce groasă de bărbat care mai degrabă inspira frică decât prietenie m-a întrebat: - Cum te numești? Prima reacție a fost să fac vreo doi pași în spate și apoi să-i răspund amabil întrebării. Pentru ei nu există distanță, vin atât de aproape de tine de parcă ar vrea să intre în sufletul tău.  Ei chiar trăiesc într-o lume diferită de a noastră, deși au aceleași nevoi