Șir de cuvinte

Toți copiii au nevoie de iubire, fie ei nou-născuți, mici sau mai mari. Nu contează vârsta atât de mult, ci nevoia acută de iubire și afecțiune cu care aceștia vin pe lume. Toți copii au nevoie de iubire, fie albi sau negri, scunzi sau înalți, slabi sau plinuți, blonzi sau bruneți. Toți au aceiași nevoie imensă de iubire în viața lor pentru a crește, a se dezvolta, a se simți iubiți, acceptați, înțeleși, valoroși... Toți copii au nevoie de iubire, atât cei bogați cât și cei săraci, cei sănătoși cât și cei cu nevoi speciale, cei care au o familie, dar mai ales cei orfani. Toți copii au nevoie de iubire, cei inteligenți și cei pe care îi duce capul mai greu, cei frumoși cât și cei urâți, cei cuminți cât și cei mai poznași.  Pune un copil într-o atmosferă iubitoare, creează-i un mediu cald, și iubește-l, și mă îndoiesc că viața lui va ajunge o ruină. Lipsa iubirii produce copii cu probleme, e ca lipsa soarelui pentru o plantă în creștere.  Iubirea e singurul miracol de care

  Te-am căutat îndelung în brațe străine și în priviri pierdute de praful timpului ce s-a așternut pe drumul meu acum. A fost o licărire, un surâs și un suspin ce credeam a fi mai mult, dar totul și-a pierdut strălucirea ce părea să o aibă. Te-am ascultat în alte voci peste care acum s-a așezat tăcere de mormânt. Am zidit un pod ce s-a sfărâmat bucată cu bucată, dar din care au mai rămas doar rămășițe... iluzii frânte și vagi amintiri. A fost un timp, o tăcere și-o lacrimă prelinsă pe obraz. Până când ai apărut tu - omul inimii mele – și ai pictat cerul vieții mele în culorile curcubeului. Cu o ușoară urmă de teamă, a încolțit speranța în suflete îndepărtate. Cuvinte, fotografii și dorințe agățate într-un pom al visurilor au devenit în timp împliniri și amintiri prețioase, ce le păstrez cu scumpătate în cufărul amintirilor inimii mele. O mână într-o altă mână. Un drum pășind împreună. Un țel în fața noastră. Drumul fiind pe alocuri cu pietre și gropi presărat, făcându-n

În bucătărie printre miros de cozonaci, pregătind legume pentru mâncare, pot gândul să mi-l îndrept înspre cruce.  Crucea de la Calvar pe care Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a murit. Crucea Lui. Jertfa Lui. Iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru mine și omenire. Crucea, cuiele, trupul străpuns, sângele, suferința, păcatul omenirii, viața lui dată pentru mulțime de păcate, iubire, iertare, o viață nouă, curată...  Ce jertfă divină! Jertfa Lui a fost împăcarea mea cu Dumnezeu. Ce dar scump! Darul unei noi vieți prin Hristos. Azi trăiesc prin moartea Lui. O, ce har mi s-a făcut, de a trăi o viață nouă prin moartea Lui! Cea mai mare iubire s-a arătat sus pe dealul Golgota, jos la piciorul crucii lui Isus. Iubirea Lui a luat formă de cruce pentru noi.  Cum să nu iubesc crucea? Cum să nu-L iubesc pe El? Cum să rămâi neatins de o iubire atât de mare? ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci s

Mi-a fost dată încă o clipă de viață, încă un ceas, încă o zi. Nu am făcut nimic ca să le primesc, le-am primit în dar, dar pot face ceva prin modul cum aleg, să le trăiesc. Michelangelo cita: ”Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.” Clipa aceasta pe care o trăiesc acum, nu am s-o mai întâlnesc niciodată, de aceea trebuie îi dau valoare. Să îmi dau toate silințele să o trăiesc cu scumpătate. Vreau să o imprim pe ceva și cel mai bine rămâne imprimată în timp prin scris. Recitind peste timp, mă reîntorc la ea, mi-o reamintesc și o retrăiesc. Îmi scriu trăirile pe hârtie, bucăți din viață într-o carte nevăzută acum, dar care rămân, ca mai apoi să mă reîntorc la ele și în fața cărora voi sta într-o zi. Clipa aceasta e viața mea. De ea depinde viitorul meu, și cu fiecare clipă ce trece, înaintez în viață. Azi pășesc pe ceea ce am clădit ieri, iar mâine voi păși pe ceea ce clădesc azi. Nu o să spun afor

Mă trezesc dimineața, mă ridic din pat și deschid fereastra camerei. O adiere proaspătă și dătătoare de viață pătrunde prin perdeaua subțire. E o nouă zi. Harul e reînoit peste viața mea. În minte îmi vine: „Harul Meu îţi este de ajuns.” Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”  2 Corinteni 12:9 Da, recunosc Dumnezeul meu. Totul e har. Suflarea din mine, bătaia inimii ce-o port și simt în piept. Clipa dată, ziua de azi în care am pășit, darul de a trăi, de a vedea minunea Lui aici aproape și de a simți privirea Lui plină de dragoste îndreptată spre ființa mea nevrednică. El mă iubește! M-a iubit de la început și a continuat să mă iubească, chiar dacă eu uneori m-am revoltat și am crezut că Lui nu îi mai pasă de mine, că m-a uitat. Oh, dar cât de mult mă înșelasem! Dumnezeu fusese mereu acolo. Chiar în pustiul vieții mele, El era acolo. Obosită de lungul drum nu-l vedeam, dar prin puterea Lui înaintam. El îmi dădea